Bernd Storck aruncă în aer negocierile cu Laszlo Dioszegi, după Universitatea Craiova – Sepsi 3-2!

Bernd Storck aruncă în aer negocierile cu Laszlo Dioszegi, după Universitatea Craiova - Sepsi 3-2!
Foto: Sport Pictures
  • Publicat:

Bernd Storck, antrenorul de 61 de ani al lui Sepsi, a dezvăluit la finalul meciului pierdut cu Universitatea Craiova, scor 2-3, în Bănie, ce șanse are să continue pe banca echipei patronate de Laszlo Dioszegi.

Tehnicianul neamț nu este sută la sută convins că va rămâne pe banca lui Sepsi în sezonul viitor și în acest sens se va întâlni săptămâna viitoare cu finanțatorul echipei ca să vadă dacă poate ajunge la un numitor comun privind prelungirea contractului.

Bernd Storck negociază săptămâna viitoare cu Laszlo Dioszegi. Antrenorul neamț nu este atât de sigur că mai rămâne la echipă

Sepsi a pierdut în Bănie și a terminat campionatul pe locul 5. Prezent după meci la flash-interviuri, Bernd Storck a vorbit despre posibilitatea de a continua la Sfântu Gheorghe și în stagiunea viitoare.

El a declarat că vrea să rămână, clubul, la fel, îl dorește, însă a aruncat o urmă de incertitudine când a concluzionat că „o sa vedem dacă rămân, să vedem dacă ajungem la o înţelegere”.

„O sa vedem dacă rămân. Săptămâna viitoare ne întâlnim şi vom discuta. Clubul mă vrea, eu vreau, dar o să vedem dacă ajungem la o înţelegere. Trebuie să ne gândim de la sezon la sezon. Unii jucători vor pleca, trebuie să vedem pe cine aducem. Vom discuta la momentul potrivit.

Clubul acesta are un viitor. Suntem un club românesc, avem istoria noastră maghiară, dar suntem foarte fericiţi că jucăm în această ligă. Nimeni nu poate să se gândească la echipa noastră altfel, suntem un club românesc.

Craiova a revenit în repriza a doua cu multă putere. Am făcut câteva greşeli, dar se întâmplă. Cred că a fost un meci foarte bun al echipei mele. Nu le-am dat adversarilor multe şanse de a marca. E păcat că am pierdut acest meci, dar este ok. Obiectivul a fost să ajungem în play-off şi l-am atins.

N-a fost uşor să îi convingem pe jucători la început, am avut câteva înfrângeri, dar ne-am revenit. În fiecare meci am încercat să ne îmbunătăţim şi, cu puţin noroc, am intrat în play-off. Am fost competitivi în play-off, am jucat împotriva fiecărei echipe de la egal la egal. Puteam să terminăm şi pe locul patru, cu puţin noroc”, a declarat Storck la flash-interviurile după meci.

Marius Ștefănescu e disperat să plece de la Sepsi. „În fotbal, dacă nu faci pasul când trebuie, s-ar putea să nu mai existe o altă șansă”

Marius Ștefănescu, cel mai valoros jucător al lui Sepsi, vrea cu tot dinadinsul să plece de la echipă în această vară, fiind convins că acesta ar fi cel mai potrivit moment să facă pasul înainte în carieră. Mijlocașul pune presiune pe Laszlo Dioszegi să îi dea drumul, deoarece, spune el, nu știe dacă va mai prinde vreodată în carieră o astfel de oportunitate.

„Avem șansa noastră să termin[m pe locul 4, dar atât s-a putut, este locul pe care îl merităm. O primă repriză controlată de noi, dar a doua, am rămas la cabine în primele cinci minute, nu am ieșit pe teren. Acesta este fotbalul.

Nu știu dacă este ultimul meci al meu, mai am contract. Fiecare își dorește mai mult. Dacă va veni o ofertă bună pentru mine și pentru club, mi-aș dori să fac pasul.

Așa e în fotbal, dacă nu faci pasul când trebuie, s-ar putea să nu mai existe o altă șansă. Nu am vorbit cu nimeni de la Rapid sau de la FCSB. Orice ofertă de afară este în prim-plan”, a spus Marius Ștefănescu.

Ne-au taxat cu clasa individuală a lui Mitriță. Am jucat toate meciurile corect și cred că am făcut un play-off foarte bun. Este un obiectiv bun! Dacă aveam noroc, cred că puteam termina mai sus. Cred că este ultimul meci al meu la Sepsi. Mulțumesc tuturor celor de aici. Mă duc undeva să joc, îmi doresc să mai joc. Eu sunt un tip ambițios și vreau să mă bat din nou la play-off – Adnan Aganovic

 

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Surpriză! Juan Bauza ar putea reveni în România, la un an după ce a plecat de la Craiova. Patronul a recunoscut: ”Îl doresc foarte mult”
Surpriză! Juan Bauza ar putea reveni în România, la un an după ce a plecat de la Craiova. Patronul a…
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți rănți
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți…
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Lovitura de milioane de euro pe care a dat-o Florin Tănase în afaceri! Ce legătură are Gigi Becali
Lovitura de milioane de euro pe care a dat-o Florin Tănase în afaceri! Ce legătură are Gigi Becali
Demisie-ȘOC la Kanal D! Bursucu nu mai prezintă Roata Norocului, iar motivul este halucinant 😲
Demisie-ȘOC la Kanal D! Bursucu nu mai prezintă Roata Norocului, iar motivul este halucinant 😲
Șoc în România. Călin Georgescu merge pe mâna lui Cristian Cioacă, fostul soț al Elodiei
Șoc în România. Călin Georgescu merge pe mâna lui Cristian Cioacă, fostul soț al Elodiei
Se scumpesc produsele la raft din cauza noilor taxe! Avertismentul sindicatelor din industria alimentară
Se scumpesc produsele la raft din cauza noilor taxe! Avertismentul sindicatelor din industria alimentară
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×